Radu Drăgușin (22 de ani) a fost integralist în meciul România – Ucraina 3-0 și a avut o prestație excepțională, cu care i-a înnebunit inclusiv pe belgieni, viitorii adversari ai „tricolorilor” de la EURO 2024.
Jurnaliștii de la o renumită publicație l-au numit „patron” pe apărătorul din centrul defensivei alese de Edi Iordănescu. Drăgușin a făcut cuplu cu Andrei Burcă, iar împreună le-au anihilat pe vedetele din atacul Ucrainei.
Naționala de fotbal a României a debutat cum nu se putea mai bine la EURO 2024, cu o prestație remarcabilă reușită în fața reprezentativei din Ucraina, prestație care s-a încoronat în cele din urmă și cu o victorie clară, scor 3-0.
„Tricolorii” antrenați de Edi Iordănescu le-au fost net superior adversarilor atât din punct de vedere ofensiv, cât și defensiv. Ucrainenii nu au cadrat niciun șut pe poartă în primele 45 de minute de la Munchen, iar în repriza secundă au trimis două șuturi pe spațiul porții, însă fără să îi dea prea mari emoții lui Florin Niță. În schimb, jucătorii noștri au dat dovadă de calitate, calm și inspirație în jumătatea adversă. Stanciu a deschis scorul cu un gol splendid, cel mai frumos de la turneul final de până acum, iar ulterior Răzvan Marin a dublat avantajul „tricolorilor” cu un șut demn de apreciat din afara careului. Și, în cele din urmă, Man a destabilizat defensiva ucrainenilor cu câteva ruperi de ritm și i-a pasat în gura porții lui Drăguș, care a stabilit scorul final, 3-0 pentru România.
În mod evident, jurnaliștii belgieni au fost cu ochii pe meciul românilor, însă le-a fost greu să remarce doar un jucător, având în vedere cât de bine s-au descurcat toți fotbaliștii lui Edi Iordănescu. Totuși, în ceea ce privește defensiva, ziariștii au identificat un nume care a strălucit: Radu Drăgușin!
În cadrul naționalei României este dificil să evidențiezi un singur om. Radu Drăgușin a fost patron în apărare, în timp ce căpitanul Nicolae Stanciu a strălucit cu golul său. Jucătorul de bandă Dennis Man a fost, de asemenea, important cu cele două pase decisive. Ucraina, care a fost foarte slabă, își ia adio de la victorie atunci când Marin și Drăguș măresc avantajul după pauză. După aceea, România a avut meciul complet sub control. Cei trei marcatori au un trecut în Jupiler Pro League. Nicolae Stanciu s-a remarcat la Anderlecht, iar Răzvan Marin și Denis Drăguș au evoluat la Standard. În lot au mai fost încă 6 jucători care au evoluat în competiția belgiană”, au scris cei de la Sporza.be.
Evoluția lui Radu Drăgușin nu a trecut neobservată la nivel internațional. Inclusiv celebrul jurnalist Fabrizio Romano a ținut să aplaude în mod public prestația pe care Drăgușin a avut-o în fața Ucrainei.
De asemenea, pe pagina de Facebook a celor din Premier League a fost încărcată o fotografie cu talentatul apărător român, iar la descriere a apărut următoarea întrebare:
Cât de bună a fost această prestație a lui Radu Drăgușin? Fundașul lui Tottenham a strălucit în victoria pe care România a obținut-o cu 3-0 în fața Ucrainei la EURO 2024”, se arată pe pagina de Facebook a Premier League.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER